În jurul uleiurilor esențiale s-au format, în ultimii ani, două tabere aproape opuse. Într-o parte sunt oamenii care le atribuie aproape orice beneficiu posibil, iar în cealaltă sunt cei care le consideră simple mirosuri plăcute, al căror efect se reduce la sugestie și placebo.
Ca aromaterapeut, nu mă regăsesc în niciuna dintre aceste extreme.
Uleiurile esențiale nu sunt medicamente miraculoase și nu ar trebui prezentate ca soluții universale, dar nici nu putem ignora faptul că ele sunt substanțe chimice complexe, formate din zeci sau chiar sute de constituenți aromatici, capabili să interacționeze cu organismul nostru.
Cu alte cuvinte, atunci când deschidem o sticluță de ulei esențial, nu avem în față doar „un miros”,avem chimie.
Dacă miroase frumos, înseamnă că este ulei esențial?
Nu. Și aceasta este probabil una dintre cele mai importante diferențe pe care un consumator ar trebui să le cunoască.
Un ulei esențial autentic este obținut din material vegetal, de regulă prin distilare cu abur, hidrodistilare sau, în cazul anumitor citrice, prin presarea cojii. Este un amestec foarte concentrat de molecule volatile produse în mod natural de plantă.
Lavanda conține, printre altele, linalool și acetat de linalil. Menta este bogată în mentol și mentonă. Citricele conțin cantități importante de limonen. Eucaliptul poate avea o concentrație ridicată de 1,8-cineol.
Aceste denumiri poate că sună mai degrabă a laborator decât a natură, dar tocmai aici mi se pare fascinantă aromaterapia. Natural nu înseamnă lipsit de chimie. Din contră, planta însăși este un laborator extrem de sofisticat.
Problema apare atunci când punem în aceeași categorie un ulei esențial autentic, un parfum de ambient, un ulei parfumat și un amestec de molecule aromatice sintetice.
Nu sunt același lucru.
Un produs creat exclusiv pentru parfumarea unei încăperi poate conține substanțe parfumante sintetice sau amestecuri despre care consumatorul primește foarte puține informații. Unele molecule sintetice utilizate de industria parfumurilor pot proveni inclusiv din materii prime petrochimice.
Asta nu înseamnă că orice moleculă sintetică este automat toxică și orice moleculă naturală este automat sigură. Ar fi o simplificare la fel de greșită.
În toxicologie contează substanța, concentrația, doza, calea de administrare și durata expunerii.
Exact aceleași reguli trebuie aplicate și uleiurilor esențiale.
Atunci efectul uleiurilor esențiale este doar placebo?
Placebo există și nu cred că trebuie să ne fie teamă de acest cuvânt.
Dacă un anumit miros îmi amintește de casa bunicilor, de o vacanță sau de o perioadă în care m-am simțit în siguranță, este firesc ca acea asociere să influențeze felul în care mă simt. Creierul nostru funcționează prin memorie, asociere, anticipare și experiență.
Dar faptul că poate exista și o componentă psihologică nu anulează chimia.
Atunci când inhalăm un ulei esențial, moleculele volatile ajung la receptorii olfactivi, iar informația olfactivă este procesată de structuri cerebrale strâns legate de emoție, memorie și răspunsurile autonome ale organismului.
În același timp, o parte dintre moleculele volatile inhalate pot ajunge prin sistemul respirator în circulație.
Când un ulei esențial este aplicat pe piele, anumite molecule pot traversa bariera cutanată, în funcție de proprietățile lor chimice, de concentrație și de formularea utilizată.
Așadar, discuția „placebo sau chimie?” este, după părerea mea, pusă greșit.
Pot exista amândouă.
Un ritual poate avea valoare psihologică, iar substanța folosită în acel ritual poate avea, simultan, activitate biologică.
Un ulei esențial este foarte concentrat
Uneori uităm acest lucru tocmai pentru că produsul vine într-o sticluță mică și miroase plăcut.
Dar uleiurile esențiale sunt extracte concentrate.
Pentru producerea unei cantități relativ mici de ulei esențial poate fi necesară o cantitate foarte mare de plantă. Din acest motiv nu ar trebui să aplicăm asupra lor ideea simplistă potrivit căreia „dacă este natural, nu are cum să-mi facă rău”.
Natura produce unele dintre cele mai puternice molecule pe care le cunoaștem.
Un ulei esențial poate irita pielea, poate produce sensibilizare, poate fi fototoxic, poate interacționa cu anumite medicamente sau poate deveni toxic atunci când doza și metoda de administrare sunt nepotrivite.
Există inclusiv uleiuri pentru care anumite componente impun precauții speciale în cazul copiilor, femeilor însărcinate, persoanelor cu epilepsie, astm, anumite afecțiuni hepatice sau persoanelor care urmează tratamente medicamentoase.
De aceea aromaterapia serioasă nu înseamnă „pune câteva picături și vezi ce se întâmplă”.
Înseamnă să știi ce ulei ai în față.
Nu toate sticluțele pe care scrie „ulei” conțin același lucru
Când cumpăr un ulei pe care intenționez să îl folosesc pentru corp, sunt interesată de câteva lucruri foarte concrete: numele botanic al plantei, partea plantei din care a fost extras, metoda de extracție, originea, lotul, eventualele analize cromatografice și, foarte important, destinația de utilizare stabilită de producător.
Există o diferență majoră între un produs destinat exclusiv parfumării ambientale și unul produs și documentat pentru utilizări care presupun contactul cu organismul.
Dacă vorbim despre administrare internă, criteriile trebuie să fie și mai stricte.
Personal, nu aș utiliza intern un produs pe a cărui etichetă producătorul precizează că este destinat exclusiv aromatizării ambientale sau uzului extern.
Faptul că un ulei miroase a lămâie nu îl transformă automat într-un produs pe care îl putem pune în apă.
Pentru utilizarea internă caut produse pentru care producătorul declară explicit această destinație de utilizare și oferă informațiile necesare privind calitatea și administrarea. Chiar și atunci, „poate fi utilizat intern” nu înseamnă „poate fi consumat oricum și oricât”.
Doza rămâne esențială.
Dar dacă este natural, de ce trebuie să fiu atât de atent?
Pentru că organismul nostru nu clasifică moleculele după etichetele „natural” și „sintetic”.
Le procesează chimic.
Ficatul nu știe că o moleculă vine dintr-o plantă pe care noi o percepem ca fiind sănătoasă. El trebuie să o metabolizeze.
Sistemul nervos nu întreabă dacă un compus este natural înainte de a interacționa cu el.
Iar pielea nu face diferența între marketing și concentrație.
Acesta este motivul pentru care există și cazuri documentate de efecte adverse ale aromaterapiei și pentru care utilizarea responsabilă este atât de importantă.
Uleiurile esențiale nu devin mai puțin valoroase pentru că vorbim despre riscurile lor. Din punctul meu de vedere, tocmai aceasta este diferența dintre aromaterapie și simplul entuziasm pentru produse aromate.
Respectăm ceea ce folosim.
Parfumurile sintetice și sistemul nervos
Aici este nevoie de foarte multă precizie, deoarece pe internet circulă afirmația simplificată că „parfumurile din petrol sunt neurotoxice”.
Lucrurile sunt mai complexe.
În industria parfumurilor există mii de substanțe aromatice, naturale și sintetice, iar profilurile lor toxicologice sunt diferite. Nu putem spune că toate parfumurile sintetice sunt neurotoxice.
Există însă clase de compuși utilizați sau întâlniți în produse parfumate pentru care literatura toxicologică a ridicat întrebări privind efectele neurologice, endocrine, respiratorii sau de sensibilizare, în funcție de substanță și de nivelul expunerii.
De asemenea, hidrocarburile volatile provenite din produse petroliere pot produce, la anumite concentrații, efecte asupra sistemului nervos central.
Aici intervine una dintre preocupările mele atunci când aleg ce difuzez într-o încăpere.
Inhalarea reprezintă o cale reală de expunere.
Faptul că un produs este destinat „doar ambientului” nu înseamnă că moleculele sale rămân suspendate undeva departe de noi. Dacă îl simțim, înseamnă că molecule volatile au ajuns la receptorii noștri olfactivi și în aerul pe care îl respirăm.
De aceea prefer să știu exact ce pun într-un difuzor și nu folosesc interschimbabil parfumuri de cameră, uleiuri parfumate și uleiuri esențiale autentice.
Mai ales într-o casă în care sunt copii, animale sau persoane sensibile, calitatea aerului interior merită tratată cu mai multă atenție decât simplul criteriu „miroase bine”.
Nici uleiurile esențiale nu sunt lipsite de risc neurologic
Și aici cred că un aromaterapeut trebuie să fie foarte asumat.
Ar fi incorect să spunem că doar moleculele sintetice pot avea efecte nedorite asupra sistemului nervos.
Anumite componente naturale ale unor uleiuri esențiale pot deveni neurotoxice în doze nepotrivite sau în anumite circumstanțe.
Tocmai de aceea există recomandări diferite de diluție, contraindicații, limite de dozare și precauții pentru diferite uleiuri.
Nu putem trata oregano la fel ca lavanda, eucaliptul la fel ca portocala sau un adult sănătos exact ca pe un copil de trei ani.
A spune „ulei esențial” este aproximativ ca și cum ai spune „plantă”.
Care plantă?
Ce parte a plantei?
Ce specie?
Ce chemotip?
Ce concentrație?
Ce doză?
Cum o folosești?
Cât timp?
Aceste întrebări fac diferența dintre aromaterapie și folosirea la întâmplare a unor sticluțe parfumate.
Ce spune de fapt chimia uleiurilor esențiale
Chimia ne ajută să ieșim atât din zona promisiunilor spectaculoase, cât și din cea în care declarăm că aromaterapia „nu poate funcționa pentru că este doar un miros”.
Uleiurile esențiale conțin terpene, monoterpene, sesquiterpene, alcooli, esteri, aldehide, cetone, oxizi, fenoli și multe alte categorii de constituenți.
Structura acestor molecule influențează volatilitatea lor, felul în care sunt metabolizate și modul în care pot interacționa cu diferite sisteme biologice.
Există cercetare experimentală și clinică privind proprietățile antimicrobiene, antiinflamatoare, anxiolitice, analgezice și alte efecte biologice ale unor uleiuri sau ale constituenților acestora, dar nivelul dovezilor diferă foarte mult de la o indicație la alta.
Aici este locul în care cred că aromaterapia modernă trebuie să fie matură.
Nu trebuie să transformăm fiecare studiu realizat pe celule într-o promisiune făcută unui om.
Dar nici nu trebuie să ignorăm o întreagă clasă de substanțe biologic active doar pentru că sunt asociate în imaginarul colectiv cu relaxarea și spa-ul.
Eu nu aleg între natură și știință
Poate că acesta este motivul pentru care îmi place atât de mult aromaterapia.
Pentru mine, nu există o luptă între cele două.
O plantă este natură, dar mecanismele prin care moleculele ei interacționează cu organismul sunt chimie, fiziologie și farmacologie.
Îmi place să folosesc uleiurile esențiale și le folosesc de ani de zile, dar tocmai pentru că am încredere în valoarea lor nu simt nevoia să le atribui lucruri pe care nu le pot susține.
Nu cred că uleiurile esențiale vindecă orice.
Nu cred nici că sunt doar placebo.
Cred că avem în față niște extracte vegetale extrem de concentrate și fascinante, cu activitate biologică reală, despre care știm deja destul de multe, dar despre care mai avem încă foarte multe de învățat.
Și mai cred ceva.
Primul pas în aromaterapie nu ar trebui să fie întrebarea „ce ulei să folosesc pentru...?”, ci întrebarea:
„Ce se află, de fapt, în sticluța pe care o folosesc?”
Pentru că de aici începe totul.
De la calitate, de la chimie, de la doză și de la respectul pentru o substanță naturală care este mult mai complexă decât parfumul pe care îl simțim atunci când deschidem capacul.
Cu responsabilitate și claritate,
Echipa Aroma Expert – Educație în Aromaterapie Premium